Doi Degeaba, finaliști la iUmor

Data: 22 aprilie 2019 , 16:00

S-a mai încheiat o ediţie iUmor şi un nou concurent a ajuns direct în finală. De această dată fanii au votat pentru "Doi Degeaba". Inocenţiu şi Orlando au câştigat voturile fanilor după ce i-au "executat" pe cei trei juraţi cu un roast inedit. Ca personaje de animaţie Doi Degeaba au cunoscut deja gustul succesului, ce-i drept online, acolo unde canalul lor a depăşit deja un milion de abonaţi. În fiecare sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1, jurații Delia, Mihai Bendeac şi Cheloo vor avea de jurizat numerele unor concurenţi neaşteptaţi, din întreaga lume, dar vor fi nevoiţi să se reîntâlnească şi cu unii pe care sperau să nu îi mai vadă. Concurenţii care primesc minimum două "Thumbs up" vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite iUmor, votul începe în timpul ediţiei şi se termină a doua zi la ora 16:00.

Adaugat de: videonews